Overview

Conferința națională cu participare internațională ”Repere teoretice și bune practici în psihologie - 2021” este prima conferință de psihologie din Galați, un proiect de suflet pe care l-am dorit și proiectat de multă vreme pentru comunitatea științifică și pentru practicieni. 

Vom reuni specialiști din ramurile psihologiei și psihoterapiei, atât din țară cât și de peste hotare, pentru a pune bazele unei rețele de profesioniști, care sub egida interdisciplinarității sa promoveze bunele practici și rigoarea științifică în diferitele și frumoasele domenii ale psihologiei.

Psiholog Alina GĂLĂȚANU,

Președinte al Institutului pentru Cercetarea Tulburărilor din Spectrul Autist

Inițiator și organizator al conferinței

 

Drd. Psih. Florian Viorel MIU,

Președinte al Asociației ”Se poate și altfel”

Fondator "Prosalvita", program de prevenire şi asistenţă psihologică şi socială a adictiilor

Inițiator și organizator al conferinței

 

Keynote speakerii ai acestei conferinte sunt dupa cum urmeaza:

Tatiana Barbaroș 

Profesor psiholog - CV

Titlul Lucrării: Cardurile metaforice asociative - un nou instrument de lucru în activitatea de consiliere

 

Anna Gavriliuc

Conducător științific - CV

Titlul Lucrării: Utilizarea metaforei în tulburările emoționale

 

Catalin Luca

Psiholog clinician principal, supervizor în psihologie clinică și formator avizat de Colegiul Psihologilor din România.

Titlul Lucrării: Expertiza psihologică în situații de divorț: posibile prejudecăți ale psihologului expert

 

Sînziana Burcea

Psiholog clinician principal, psihoterapeut adlerian, specialist în educație parentală, supervizor si formator în psihologie clinică

Titlul Lucrării: Particularităţi ale ataşamentului şi organizării sinelui la sugarul aflat la  risc de a dezvolta autism

 

Delia Curteanu

Psiholog atestat  in domeniul aparare, ordine publica si siguranta nationala, specializarea psihologie militara - CV

Titlul Lucrării: The Control of Emotional Impulses

 

Zinaida Bolea

Conferențiar universitar, doctor în psihologie - CV

 

Ana Cristina Predescu

Psiholog clinician - competenta in expertiza psihologica

Supervizor in psihologie clinica

Psihoterapeut - psihoterapie cognitiv-comportamentala

 

Diana Balaban

Titlul Lucrării: Despre pierdere și doliu la copii

 

Stefania Frigioiu

CV

Tema Lucrării: Gestionarea stresului folosind metode psihologice innovative

 

Manea Cosmina-Marilena

CV

Tema Lucrării: Autocontrolul

 

Ionel Mohîrță

Este psiholog roman, fondatorul Psihologiei Sonoluminice si Terapiei Sonoluminice. A facut studii de psihologie la Bucuresti, este Doctor in Psihologie, Conferentiar universitar la Universitatea „Danubius” din Galati, Vicepresedinte al Asociatiei Europene de Psihologie Transpersonala, Președinte al Asociatiei Romane de Psihologie Transpersonala si Redactor al Jurnalului de psihologie transpersonala. Este psiholog clinician, specialist în tehnici de regresie, în resuscitare cardiorespiratorie, procesul memoriei adanci, alchimie interna taoistă, în analiza și sinteza informației, în gandire critica si respiratie Pneuma, este interesat de psihotanatologie si, concomitent, de cercetarea experimentala si teoretica. A publicat 7 cărți și numeroase articole în domeniul psihologiei. www.ionelmohirta.eu

Tema Lucrării: Repere teoretice și bune practici în psihoterapia Procesul Memoriei adânc

 

Ecaterina Popa

Psiholog CV

Tema Lucrării: The influence of psychosocial reintegration activities on behavioral changes in detainees

 

Susanu Neaga

Lect. univ. dr CV

Tema Lucrării: Tehnici terapeutice. Procesul iertarii; Iertarea de sine

 

Constantin Vasile

Doctor in Psihologie CV

Tema Lucrării: Cum să te vindeci cu o poveste? Improvizaţie literară în psihoterapie şi dezvoltarea personală

 

Zaschirinskaya Oxana Vladimirovna

Director științific al Centrului de Informații și Consultanță „Psihomometrica “- CV

Tema Lucrării: Efectele Sociogene ale Stresului la Adulți și Copii

 

Olivia Sîntoma

Psiholog, psihoteraput de familie si cuplu CV

Tema Lucrării: Meditația Dinamică, Epigenetica și Psihoterapia de Familie

 

Gabriela Marc

Doctor în Psihologie, Lector Asociat în cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei-Universitatea București

Tema Lucrării: Model de bună practică în relația psihiatru-psihoterapeut

Descriere: Doctor în Psihologie, Lector Asociat în cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei-Universitatea București și are o experiență profesională de 20 de ani în evaluarea psihologică și psihoterapia copilului, adolescentului și familiei.

Psihoterapeut cu specializare în psihoterapie experienţială a unificării, psihoterapie analitică, terapii creativ-expresive, supervizor şi formator în cadrul Institutului Societății de Psihoterapie Experiențială Română.

Psiholog clinician Principal și Supervizor în domeniul Psihologiei Clinice, Facilitator Circle of Security-Parenting™ Program.

A urmat formări continue în psihoterapie adleriană, terapia centrată pe emoții, terapii creativ-expresive, psihoterapie cognitiv-comportamentală și stagii de documentare în Franţa, Norvegia, Israel.

 

Victorita Tudose 

Absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie, promoția 2016, a urmat rezidențiatul în Psihiatria Copilului și Adolescentului în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului a Spitalului Clinic de Psihiatrie.

Tema Lucrării: Model de bună practică în relația psihiatru-psihoterapeut

Descriere: absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie, promoția 2016, a urmat rezidențiatul în Psihiatria Copilului și Adolescentului în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului a Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Al. Obregia”. Membru al Colegiului Medicilor din România

Membru al Asociației Române de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesii Asociate (ARPCAPA)

Experiență de peste 5 ani în evaluarea psihiatrică a copiilor și adolescenților.

In prezent, urmeaza cursurile de formare în TCC ale Asociației Române de Terapie Cognitiv-Comportamentală și DBT ale Asociației Române de Terapie Dialectic Comportamentală.

 

Carmen Rusu

Psiholog clinician principal, psihoterapeut

Tema Lucrării: Trebuie sa mai rezist inca o zi!

 

Ioana Cosmina Terente

psiholog clinician si consilier psihologic - CV

 

Catalina Dumitrescu

doctor in psihologie, psiholog clinician, psihoterapeut - CV

 

Adina Karner Hutuleac

Conf.univ.dr. la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi, psihoterapeut, formator, supervizor - CV

 

Diana Balaban

psiholog, psihoterapeut integrativ - CV

 

Elad Vashdi

Doctor in terapie recuperatorie, fondator al Yael Center din Israel - CV

 

Paul Sorinel Pletea

medic primar psihiatru, sef sectie la Spitalul de Psihiatrie “Prof.Dr. Alexandru Obregia” Bucuresti - CV

 

Oana Hanut Ciobanu

medic primar psihiatru, sef sectie PS III la Spitalul de Psihiatrie “Elena Doamna” din Galati - CV