Overview
Conferința națională cu participare internațională ”Repere teoretice și bune practici în psihologie - 2021” este prima conferință de psihologie din Galați, un proiect de suflet pe care l-am dorit și proiectat de multă vreme pentru comunitatea științifică și pentru practicieni.
Vom reuni specialiști din ramurile psihologiei și psihoterapiei, atât din țară cât și de peste hotare, pentru a pune bazele unei rețele de profesioniști, care sub egida interdisciplinarității sa promoveze bunele practici și rigoarea științifică în diferitele și frumoasele domenii ale psihologiei.
Psiholog Alina GĂLĂȚANU,
Președinte al Institutului pentru Cercetarea Tulburărilor din Spectrul Autist
Inițiator și organizator al conferinței
Drd. Psih. Florian Viorel MIU,
Președinte al Asociației ”Se poate și altfel”
Fondator "Prosalvita", program de prevenire şi asistenţă psihologică şi socială a adictiilor
Inițiator și organizator al conferinței
Keynote speakerii ai acestei conferinte sunt dupa cum urmeaza:
Tatiana Barbaroș
Profesor psiholog - CV
Titlul Lucrării: Cardurile metaforice asociative - un nou instrument de lucru în activitatea de consiliere |
Anna Gavriliuc
Conducător științific - CV
Titlul Lucrării: Utilizarea metaforei în tulburările emoționale |
Catalin Luca
Psiholog clinician principal, supervizor în psihologie clinică și formator avizat de Colegiul Psihologilor din România.
Titlul Lucrării: Expertiza psihologică în situații de divorț: posibile prejudecăți ale psihologului expert
Sînziana Burcea
Psiholog clinician principal, psihoterapeut adlerian, specialist în educație parentală, supervizor si formator în psihologie clinică
Titlul Lucrării: Particularităţi ale ataşamentului şi organizării sinelui la sugarul aflat la risc de a dezvolta autism
Delia Curteanu
Psiholog atestat in domeniul aparare, ordine publica si siguranta nationala, specializarea psihologie militara - CV
Titlul Lucrării: The Control of Emotional Impulses |
Zinaida Bolea
Conferențiar universitar, doctor în psihologie - CV
Ana Cristina Predescu
Psiholog clinician - competenta in expertiza psihologica
Supervizor in psihologie clinica
Psihoterapeut - psihoterapie cognitiv-comportamentala
Diana Balaban
Titlul Lucrării: Despre pierdere și doliu la copii |
Stefania Frigioiu
Tema Lucrării: Gestionarea stresului folosind metode psihologice innovative
Manea Cosmina-Marilena
Ionel Mohîrță
Este psiholog roman, fondatorul Psihologiei Sonoluminice si Terapiei Sonoluminice. A facut studii de psihologie la Bucuresti, este Doctor in Psihologie, Conferentiar universitar la Universitatea „Danubius” din Galati, Vicepresedinte al Asociatiei Europene de Psihologie Transpersonala, Președinte al Asociatiei Romane de Psihologie Transpersonala si Redactor al Jurnalului de psihologie transpersonala. Este psiholog clinician, specialist în tehnici de regresie, în resuscitare cardiorespiratorie, procesul memoriei adanci, alchimie interna taoistă, în analiza și sinteza informației, în gandire critica si respiratie Pneuma, este interesat de psihotanatologie si, concomitent, de cercetarea experimentala si teoretica. A publicat 7 cărți și numeroase articole în domeniul psihologiei. www.ionelmohirta.eu
Tema Lucrării: Repere teoretice și bune practici în psihoterapia Procesul Memoriei adânc
Ecaterina Popa
Psiholog CV
Susanu Neaga
Lect. univ. dr CV
Tema Lucrării: Tehnici terapeutice. Procesul iertarii; Iertarea de sine
Constantin Vasile
Doctor in Psihologie CV
Zaschirinskaya Oxana Vladimirovna
Director științific al Centrului de Informații și Consultanță „Psihomometrica “- CV
Tema Lucrării: Efectele Sociogene ale Stresului la Adulți și Copii
Olivia Sîntoma
Psiholog, psihoteraput de familie si cuplu CV
Tema Lucrării: Meditația Dinamică, Epigenetica și Psihoterapia de Familie
Gabriela Marc
Doctor în Psihologie, Lector Asociat în cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei-Universitatea București
Tema Lucrării: Model de bună practică în relația psihiatru-psihoterapeut
Descriere: Doctor în Psihologie, Lector Asociat în cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei-Universitatea București și are o experiență profesională de 20 de ani în evaluarea psihologică și psihoterapia copilului, adolescentului și familiei.
Psihoterapeut cu specializare în psihoterapie experienţială a unificării, psihoterapie analitică, terapii creativ-expresive, supervizor şi formator în cadrul Institutului Societății de Psihoterapie Experiențială Română.
Psiholog clinician Principal și Supervizor în domeniul Psihologiei Clinice, Facilitator Circle of Security-Parenting™ Program.
A urmat formări continue în psihoterapie adleriană, terapia centrată pe emoții, terapii creativ-expresive, psihoterapie cognitiv-comportamentală și stagii de documentare în Franţa, Norvegia, Israel.
Victorita Tudose
Absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie, promoția 2016, a urmat rezidențiatul în Psihiatria Copilului și Adolescentului în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului a Spitalului Clinic de Psihiatrie.
Tema Lucrării: Model de bună practică în relația psihiatru-psihoterapeut
Descriere: absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie, promoția 2016, a urmat rezidențiatul în Psihiatria Copilului și Adolescentului în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului a Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Al. Obregia”. Membru al Colegiului Medicilor din România
Membru al Asociației Române de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesii Asociate (ARPCAPA)
Experiență de peste 5 ani în evaluarea psihiatrică a copiilor și adolescenților.
In prezent, urmeaza cursurile de formare în TCC ale Asociației Române de Terapie Cognitiv-Comportamentală și DBT ale Asociației Române de Terapie Dialectic Comportamentală.
Carmen Rusu
Psiholog clinician principal, psihoterapeut
Tema Lucrării: Trebuie sa mai rezist inca o zi!
Ioana Cosmina Terente
psiholog clinician si consilier psihologic - CV
Catalina Dumitrescu
doctor in psihologie, psiholog clinician, psihoterapeut - CV
Adina Karner Hutuleac
Conf.univ.dr. la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi, psihoterapeut, formator, supervizor - CV
Diana Balaban
psiholog, psihoterapeut integrativ - CV
Elad Vashdi
Doctor in terapie recuperatorie, fondator al Yael Center din Israel - CV
Paul Sorinel Pletea
medic primar psihiatru, sef sectie la Spitalul de Psihiatrie “Prof.Dr. Alexandru Obregia” Bucuresti - CV
Oana Hanut Ciobanu
medic primar psihiatru, sef sectie PS III la Spitalul de Psihiatrie “Elena Doamna” din Galati - CV